joi, 17 aprilie 2008

Cultura si civilizatia greaca


Insulele greceşti sunt recunoscute drept locul de naştere al vieţii intelectuale occidentale. Pentru a înţelege impactul considerabil al civilizaţiei greceşti asupra tuturor realizărilor culturale viitoare ale Europei trebuie să ne întoarcem la perioada primordială a umanităţii, cea mitologică. Mitologia greaca reprezintă un ansamblu de legende care provin din religia vechii civilizaţii elene, cu zei creatori, intrigi în Eden şi eroi civilizatori. Aceste poveşti erau cunoscute de către toţi grecii din antichitate şi, în pofida scepticismului unor gânditori, le ofereau oamenilor atât ritualuri, cât şi istorie.
În mitologia greacă zeii panteonului capătă însuşiri omeneşti, însă rămân, înainte de toate, personificări ale forţelor universului, care acţionează asupra vieţii şi destinului oamenilor, explicând ceea ce pare inexplicabil într-un mod raţional. Ei sunt mai mult sau mai puţin schimbători şi, cu toate că uneori par a avea simţul dreptăţii, sunt adesea meschini sau răzbunători. Lumea mitologiei greceşti este complexă, plină de monştri, războaie, intrigi şi zei care intervin în permanenţă. Aceste credinţe pot fi comparate cu modul în care unii creaţionişti creştini din zilele noastre echivalează literal Biblia cu istoria lor.
Filozofia greaca are reprezentanti ilustri: Platon, Aristotel, Socrate. In literatura Homer realizeaza o epopee cu numele Iliada, a carei personaj central este Ahile.

Niciun comentariu: